Construit drept un omagiu al cineastului avant-gardist Kurt Kren și al capodoperei sale, „37/78 Tree Again”, „Train Again” este o nouă incursiune marca Peter Tscherkassky în adâncurile istoriei cinemaului ce relevă brutalitatea sa inerentă.
Cel mai nou film al maestrului filmului de montaj Peter Tscherkassky pornește de la una dintre imaginile primordiale ale cinematografului – cea a trenului – pentru a îi descompune însăși fibra constituentă: pelicula. Este cea mai frontală abordare din filmografia recentă a lui Tscherkassky, artist cunoscut pentru preocuparea sa față de materialitatea cinemaului într-o epocă în care aceasta este din ce în ce mai puțin tangibilă, apelând totodată la registrul filmelor western, un teritoriu-fetiș pentru cineast – pe care îl sondează și în deja-clasicul „Instructions for a Light and Sound Machine” (2005). (Flavia Dima)
Peter Tscherkassky a studiat filosofia și teza lui de doctorat a fost Film as Art. Towards a Critical Aesthetics of Cinematography (1985/86). Este un membru fondator al companiei de distribuție Sixpackfilm și a organizat mai multe festivaluri internaționale de film experimental în Viena, de altfel și tururi de film în străinătate. Din 1979, a produs un număr mare de filme experimentale premiate, și a lansat numeroase publicații și cursuri legate de istoria și teoria filmului de avangardă.
DURATA: 20 min.
ANUL: 2021
ȚARA DE PRODUCȚIE: Austria
REGIZOR: PETER TSCHERKASSKY